Impresiile unui TURIST străin după o vizită în România: „O țară fantastică, voi reveni ori de câte ori voi avea ocazia”

Impresiile unui TURIST străin după o vizită în România: „O țară fantastică, voi reveni ori de câte ori voi avea ocazia”
Fotografie cu caracter ilustrativ
Publicat: 15/11/2023, 10:46

Jairo, un jurnalist din Costa Rica pasionat de turism a povestit experiența pe care a trăit-o în timpul unei vizite în România.

Vizibil impresionat de frumusețile pe care le are de oferit țara noastră, el vorbește la superlativ despre România, potrivit jurnalemigrant.com.

El mai fusese în România, cu 6 ani în urmă, iar acum s-a întors pentru a vizita Bucureștiul, dar și câteva destinații din Transilvania.

Printre obiectivele pe care le-a vizitat se numără și celebrul castel Bran, care l-a impresionat.

Jairo mărturisește că l-au mai atras în România și mâncarea tradițională, dar și viața de noapte și spune că ar mai reveni de câte ori ar avea ocazia în țara noastră.

Prima problemă, chiar pe Aeroportul Henri Coandă

Tânărul a întâmpinat, însă, și unele dificultăți, iar prima a apărut chiar la Aeroportul Internațional Henri Coandă. El spune că procedurile de imigrare s-au dovedit a fi foarte riguroase, oficialii vamali întrebându-l, printre altele, despre scopul și durata vizitei, dar și suma de bani pe care o avea asupra sa. Mai mult, oamenii legii i-au cerut chiar să vadă și rezervările la hotel pentru fiecare noapte petrecută în România.

Acest mic inconvenient nu i-a stricat, însă, vacanța lui Jairo.

După ce a trecut de controlul Poliției de Frontieră, Jairo și însoțitorii săi au luat trenul spre oraș, continuându-și călătoria spre cazarea lor în București.

Jairo a petrecut cinci nopți în România, vizitând orașele București, Sibiu, Sighișoara și Brașov, fiecare locație oferindu-i experiențe unice și memorabile.

Turist american, uimit de prețurile din România: „Nu este ieftin!”

Ben Pierce Jones, un vlogger din America, a petrecut două luni în România, timp în care a fost fermecat de țara noastră, dar s-a declarat uimit de prețurile de la noi.

„De la maiestuoșii Munți Carpați până la fermecătoarele orașe medievale și uimitoarea Deltă a Dunării, România oferă o gamă largă de experiențe pentru fiecare călător”, își începe el relatarea.

În cadrul vlogului său, Ben vorbește despre reperele emblematice ale României, cum ar fi legendarul Castel Bran, adesea asociat cu povestea lui Dracula, și uluitoare mănăstiri din Bucovina, împodobite cu fresce vibrante. De asemenea, el face cunoscute urmăritorilor săi străzile fermecătoare ale Brașovului, peisajul rural pitoresc al Maramureșului și energia vibrantă a Bucureștiului.

Mai mult, el vorbește și despre bucătăria tradițională românească, renumită pentru mâncărurile sale copioase și aromele delicioase.

Sursa foto: Shutterstock

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal